FMI:Costurile cu personalul ale primăriilor nu au fost ținute sub control

FMI:Costurile cu personalul ale primăriilor nu au fost ținute sub control
Cheltuielile cu personalul ale autorităților locale și entităților autofinanțate, precum universitățile și spitalele, nu au fost ținute sub control și au crescut în primul semestru cu până la 20%, de peste trei ori mai mult față de avansul înregistrat în administrația centrală, de 6%, potrivit FMI.
Publicat: 16/02/2012, 08:54
Actualizat: 02/03/2012, 06:56

Cheltuielile cu personalul ale autoritățilorlocale și entităților autofinanțate, precum universitățile șispitalele, nu au fost ținute sub control și au crescut în primulsemestru cu până la 20%, de peste trei ori mai mult față de avansulînregistrat în administrația centrală, de 6%, potrivit FMI.

„Scăderea veniturilor a fost temporar compensată prin controalestricte ale cheltuielilor, dar s-au acumulat presiuni considerabilepe partea de cheltuieli. În special, cheltuielile curente în afaraadministrației centrale (autorități locale și entitățtiauto-finanțate, cum sunt universitățile și spitalele) nu au fostținute sub control prin măsurile de reducere a sporurilor și anumărului de angajați, iar impactul majorărilor masive de salariiși pensii din ultimele luni ale anului 2008 a fost mai mare decâtse anticipase”, se arată în raportul primei evaluări a FonduluiMonetar Internațional (FMI) la acordul cu România.

FMI notează că, deși cele mai multe dintre țintele programuluiinițial au fost atinse în prima jumătate a anului, presiunile carese acumulează pe partea fiscală vor impune „vigilență” din parteaautorităților fiscale.

„Această depășire a cheltuielilor curente, mai ales în afarabugetului general consolidat, ar putea periclita îndeplinireaobiectivelor fiscale și ar putea conduce la alte reduceri nedoriteale cheltuielilor de capital dacă nu se implementeaza cu succesreformele menite să aducă aceste cheltuieli sub control”, se maiarată în raport.

Reprezentanții instituției financiare internaționale au fost deacord, în august, cu majorarea deficitului bugetar la de la 4,6% la7,3% din PIB în 2009, dar au impus măsuri de ajustare de încă 0,8%din PIB pentru restul anului, în lipsa cărora decalajul ar fi urcatla 8,1% din PIB.

Mediafax

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
A rămas fără plămân, după ce a fost operat de cancer, deşi avea TBC. Despăgubiri...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
„Vând cireșe cu 2 lei kilogramul” Anunțul viral al unui român. Acesta are, însa, o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
Ungaria vorbeşte despre al Treilea Război Mondial. Ce trebuie să evite Occidentul
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Marea schimbare de la 1 IULIE. Este măsura pe care o așteptau milioane de români:...
Pensionarii cu venituri mărite în iunie. Când se va face plata
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Ultimele imagini cu Erik, băiatul mort după ce a furat mașina părinților și a ieșit...
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Astronomii au observat pentru prima dată coliziunea dintre două găuri negre din Universul antic
×